Cum primești un compliment
În situația în care ți se face un compliment la serviciu și nu mă refer la aspectul tău fizic, ci la activitatea zilnică a fiecăruia ar trebui să reacționezi pe măsură.
Urgența ta nu este și urgența mea
De multe ori avem pretenția ca lucrurile să se întâmple foarte repede, dar frecvent se întâmplă ca urgența ta să nu fie și urgența mea.
Ce faci pentru tine?
Cu siguranță faci o grămadă de chestii pentru alții, dar ce faci pentru tine? Stai jos și scrie pe hârtie ce faci DOAR pentru tine și de ce.
Te uiți pe geam sau în oglindă?
Nea’ Collins vorbea în cartea “Good To Great” că dacă te mai uiți pe geam prea mult în loc să te uiți în oglindă când e vorba de chestiuni care nu merg, e posibil să nu faci ce trebuie.
Ce faci cu un angajat care are o performanță slabă
Nu, nu îl dai afară dacă are o performanță slabă. Cel puțin nu din prima, pentru că dacă ai face asta, ai rămâne singur(ă) în companie.
Întotdeauna am procedat așa
Doar pentru că ai tu o idee, nu înseamnă că e și bună, noi întotdeauna am procedat așa și ne-a mers foarte bine. Nu ne înveți tu pe noi.
Ce-am făcut rău?
Așa pornește prezumția de vinovăție, te gândești din start “ce-am făcut rău?” mai ales când te cheamă șefa / șeful să vorbiți.
De ce educația are un rol foarte important la serviciu
Chiar dacă pare ciudat, educația are un rol extrem de important în evoluția ta în carieră. De la interviu și până la promovare, educația te va ajuta enorm.
Feedback constructiv sau ură
De cele mai multe ori diferența dintre feedback constructiv și ură (varianta mioritică a hate-ului) este foarte fină și poate ajunge rapid la ba p-a mă-tii.
Nu-ți imaginezi câte poți să faci fără e-mail
Nu vreau să fac vreo sectă cu numele “fără e-mail”, dar dacă ești angajat, ai cele mai mari șanse de a-ți mânca sufletu’ scrisoarea asta electronică.
Ce-am zis eu și ce-ai înțeles tu
Ce-am zis eu nu înseamnă neapărat că am zis bine, dar de foarte multe ori ni se întâmplă să spunem una și să se înțeleagă cu totul altceva.
Nu poți să împingi o babă pe scări și după aia să o întrebi de ce se grăbește
Ca să n-avem vorbe la proces, vă spun din start că nu trebuie neapărat să împingi o babă pe scări, ci poate să fie oricine și vă rog “Do not try this at home.”
Nu aștepta oportunitatea perfectă
Dacă ai de gând să aștepți oportunitatea perfectă, probabil vei aștepta mult și bine, degeaba. Nu poți să mergi numai pe drumuri cu prioritate.
Nu țipa!
Poți să-ți spui punctul de vedere și fără a țipa. Indiferent dacă ești profesor, părinte, șef sau casier, nu poți să-ți câștigi respectul prin forță.
Fără a măsura nu poți avea performanță
Orice activitate trebuie să se poată măsura pentru a putea vedea progresul sau regresul acelei activități. Dacă-ți cumperi pantofi, ceri o mărime anume.
Toată lumea face supa sau ciorba cu aceeași apă
Adică la bază pornim toți cu aceeași apă, însă depinde de fiecare dintre noi ce vom face altfel, în așa fel încât rezultatul final să fie diferit.
Ca să primești un răspuns bun, trebuie să pui o întrebare bună
O întrebare bună te va ajuta să primești un răspuns pe măsură, dar dacă nu știi cum să întrebi, vei avea un răspuns prost.
Respectul se câștigă, nu vine la pachet cu cartea de vizită
Odată cu numirea într-o nouă funcție, te-ai putea aștepta să vină la pachet și respectul celorlalți, colegi, șefi și mai ales al noilor subordonați.
Un vânzător mincinos nu are viață lungă
În general, un mincinos nu are viață lungă pentru că își pierde rapid din credibilitate, iar un vânzător mincinos e și mai rău.
Nu poți să-ți tratezi toți angajații la fel
Așa cum nu toți angajații sunt la fel, nu toți au aceleași nevoi și nu toți răspund la același tip de motivare - “Suntem cu toții diferiți. Din fericire.”
De ce urăști corporațiile?
Toată lumea urăște corporațiile, pentru că sunt niște nenorocite care mănâncă resursele tuturor, firește. Fără acest progres nu am fi ajuns aici.
De ce nu strănuți cu ochii deschiși?
Normal că poți să strănuți cu ochii deschiși, doar că reflexul automat al organismului nu te lasă să faci asta și activează sistemul de apărare.
Nimic nu va funcționa dacă tu nu ești bine
Tot ce este în jurul tău are legătură directă sau indirectă cu ceea ce faci și nimic nu va funcționa dacă tu nu ești bine. De ce se întâmplă asta? Pentru că poți influența foarte mult ce ți se întâmplă… ce să vezi.
Proceduri inutile cu efecte enervante
Evident că te-ai întâlnit până acum cu proceduri inutile care nu numai că nu rezolvă nimic, dar te și enervează la culme.
Am greshit
Chiar dacă ție ți se pare că nu ai greshit niciodată, nu-ți bate capu’, sigur s-a întâmplat, doar că e posibil să nu-ți fi spus nimeni asta.
Time management e o porcărie
Băbăiete și dragi fetelor, să te bazezi pe tehnici de time management e ca și cum ai trata o durere severă de măsea cu ceai de păpădie.
FAQ
Ca să nu uităm de inegalabila limbă romgleză astăzi atingem subiectul FAQ care în traducere liberă înseamnă răspunsuri la posibile întrebări.
Tu știi să spui nu?
Pare foarte simplu, însă de fiecare dată când le spui altora nu, îți spui ție da, iar asta te va ajuta foarte mult pentru a te organiza tu mai bine.
Cel mai mult înveți de la un coleg, nu de la șefi
E normal să înveți de la un coleg mai mult decât de la șef, prin simplul motiv că petreci mult mai mult timp cu el.
Încearcă să cobori pe scări în patru labe
Dacă ai mai încercat să urci pe scări în patru labe în joacă sau chiar de nevoie, e foarte puțin probabil să fii încercat să cobori pe scări în patru labe.