Ce faci când cineva te critică?
Când cineva te critică, primul sentiment este să intri într-o stare defensivă și să-ți aperi deciziile / acțiunile. Chiar dacă au fost greșite, ele s-au bazat pe un raționament la momentul respectiv. Excludem varianta că ai greșit intenționat, pentru că nu mi-a plăcut niciodată să folosesc prezumția de vinovăție.
Foto Pixabay
După ce ai trecut de starea de negare, de cea de ba p-a mă-tii și te-ai trezit după ce ți-au spus toți că ești beat(ă) și că trebuie să te duci să te culci, este timpul să vezi cu ce te poate ajuta critica respectivă.
În general, când cineva te critică, o face pentru că știe că poți face lucrurile mai bine, fie din evoluția ta anterioară, fie prin comparația cu ceilalți.
Când un atlet este criticat, i se spune ce ar trebui să facă pentru a-și îmbunătăți performanțele, iar asta nu înseamnă că antrenorul o face cu un scop negativ sau ură.
De ce critica este bună:
- îți arată o altă părere, pe care poți să o iei în considerare. De exemplu, dacă ți se spune să nu-i mai pui Nutella pe grătar, pentru că nu-i place, nu înseamnă că are ceva împotriva ta, dar dacă îți spune să nu mai mănânci tu așa, poți să-l ignori cu succes;
- te învață să vezi o nouă perspectivă;
- te ajută să-ți îmbunătățești ceva: abilități, produs, etc;
- îți arată că în jurul tău sunt oameni cărora le pasă de tine;
- te învață să pui întrebări mai bune, pentru a afla mai multe detalii despre “acuzații”;
- te ajută să schimbi ceva negativ în ceva pozitiv;
- te învață cum să gestionezi atacul la persoană;
- te îndeamnă să faci ceva.
Este foarte probabil să fii o versiune mai bună a ta, față de cea de acum cinci ani, iar asta probabil s-a întâmplat pentru că ai fost (criticat) ajutat din când în când.
Spor la succes!