Tu știi să spui nu?

Pare foarte simplu, însă de fiecare dată când le spui altora nu, îți spui ție da, iar asta te va ajuta foarte mult pentru a te organiza tu mai bine. Nu spun că dacă vine șefa / șefu’ la tine tu să-i spui nu, că așa ai citit aici, dar în unele cazuri, chiar și asta poți să faci.

spui nu

Foto Pexels

Dacă șefa / șeful îți spune că trebuie să lucrezi până la opt seara la un proiect super important, dar asta se întâmplă zilnic și ești deja zombi, mai devreme sau și mai devreme trebuie să spui nu, chiar dacă asta înseamnă să-ți schimbi job-ul. Nu degeaba șoferii de tir au perioade obligatorii de odihnă.Pare foarte simplu, însă de fiecare dată când le spui altora nu, îți spui ție da, iar asta te va ajuta foarte mult pentru a te organiza tu mai bine.

Legenda spune că soția se juca în cameră cu copilul și din glas îl invidiază:

– Ce norocos ești tu, ai dormit, te-ai trezit, ai mâncat, te-ai jucat, ai făcut caca și acum iar la somn”…

– Soțul se aude din baie: ”Am tot dreptul, azi e sâmbătă”!!!

Nu spun nici că dacă vine șefa (a se citi soția / partenera) la tine și-ți cere ceva, tu să alegi ce e mai bine pentru tine și să spui nu, pentru că un astfel de comportament în cuplu dăunează grav sănătății.

“Care about what other people think and you will always be their prisoner.” Lao Tzu

Mă refer în special la serviciu, unde există tendința ca foarte multă lume să vină la tine și să-ți arunce în brațe chestiuni pe care te știu capabil(ă) să le faci sau, chiar și mai grav, te duci tu la fiecare la birou și le iei câteva din treaba lor, că așa-ți place ție. După care te trezești că zilnic ai un sobor de lucruri de făcut și tu nici n-ai fost la oliță azi, atât de ocupat(ă) ai fost cu treburile altora. În cazul în care din cauza altora, nu reușești, e și mai grav și înseamnă că nici nu știi care îți este interesul personal, mno.

De cele mai multe ori ne spunem nouă că NU suntem suficient de buni pentru ceva, iar asta ne împiedică să materializăm multe oportunități.

Prima oară ar trebui să discuți cu tine și să-ți dai voie să începi să spui nu, chiar dacă ești programat(ă) să fii foarte amabil(ă) și să fii pe placul tuturor. Când spui nu, nu înseamnă că ești un om rău, dar trebuie să ai grijă și la ambalarea refuzului.

Ca să nu cazi în extrema cealaltă, înainte de a spune NU la orice vine înspre tine, gândește-te dacă a spune nu întotdeauna șefului îți poate afecta jobul sau oportunitățile de promovare.

Nu refuza sporul la succes!