videoconferinta

Ce să (nu) faci într-o videoconferință

Când lucrezi de acasă ai tot felul de provocări, iar una din cele mai mari este atunci când ești într-o videoconferință.
lucrezi de acasa

Cum lucrezi de acasă?

Tot mai multe companii îți oferă, în funcție de natura activității, posibilitatea să lucrezi de acasă, însă uneori trebuie să se întâmple o schimbare.
proactiv sau reactiv

Proactiv sau reactiv

Un șef proactiv e ca un șofer care conduce preventiv, ce știe cum să se ferească de pericolele din trafic, știe când mașina o ia pe arătură.
gandirea negativa

Gândirea negativă te poate bloca

Cu toții mai avem gânduri negre uneori, dar atunci când ai impresia că nimic nu merge bine și când gândirea negativă te domină, ajungi în blocaj.
incredere in tine

Dacă tu nu ai încredere în tine, atunci cine să aibă?

Știu că sună a clișeu, dar pentru ca să ajungi ca alții să aibă încredere în tine, primul pas și cel mai important, este să ai tu încredere în tine.
critica

Ce faci când cineva te critică?

Când cineva te critică, primul sentiment este să intri într-o stare defensivă și să-ți aperi deciziile / acțiunile, chiar dacă au fost greșite.
cat de mult muncesti

Nu mă interesează cât de mult muncești

Mi-ai spus de foarte multe ori cât de mult muncești și cât de mult ți se mai adună de făcut, dar nu pot să spun că mă interesează atât de mult
porc cu ruj

Nu ajunge să dai un porc cu ruj ca să fie frumos

Când dai un porc cu ruj ca să arăți lumii întregi că-i frumos, vrei să arăți de fapt ceva ce nu este adevărat și să-i crești superficial valoarea.
simtul umorului

Cum stai cu simțul umorului la serviciu

Chiar dacă sună firesc, simțul umorului la serviciu nu este ceva la care a fost toată lumea prezentă când s-a dat.
poarte cu tine

Tu îi înveți pe alții cum să se poarte cu tine

Pornind de la legea lui Ohm, aia prin care dacă ești om cu mine, sunt și eu, în cea mai mare măsură tu decizi cum le permiți altora să se poarte cu tine.
strategie

“O să fie bine” nu e o strategie pe termen lung

Gândirea pozitivă este cea care te ajută să mergi mai departe, să progresezi, dar fără o strategie și niște acțiuni concrete, nu prea “o să fie bine”.
cei care se plang

Ce faci cu cei care se plâng în permanență de ceva?

Cei care se plâng în permanență de ceva crează o atmosferă neplăcută oriunde s-ar afla, nu doar la locul de muncă.
nu tipa

Cele mai citite articole din 2019

Aveți mai jos cele mai citite articole din 2018, un nou sufleu corporatist de grătare vegane, pe un pat de leadershitp, asezonate cu experiențe personale.
cal la rau

Poți să duci un cal la râu, dar trebuie să bea singur

Chestia asta cu calul la râu este un proverb englezesc de prin anii 1100, semn că încă de atunci existau discipoli ai cercetătorilor britanici.
contagios

Cât ești de contagios?

Încep cu politically correctness-ul  ăsta care ne mănâncă neuronii, dar când spun contagios, evident este valabilă și varianta feminină, contagioasă.
rezultatele

Ce faci când toată lumea muncește pe brânci, dar rezultatele nu vin

Se poate întâmpla ca toată lumea să muncească din greu, să facă totul ca la carte, dar rezultatele să nu vină, iar asta este nasol.
parerea ta conteaza

Părerea ta contează

Chiar dacă ți se pare că nu este așa, părerea ta contează, indiferent unde lucrezi, oricât de nesemnificativ ți s-ar părea că este rolul tău.
nu asculti

De ce nu asculți?

Când spun că nu asculți nu mă refer (neapărat) că ți-am spus să faci ceva și te faci că ploo, ci mai degrabă că auzi ceva zgomot.
feedback nu inseamna

Feedback nu înseamnă să-i spui omului că, în general, e OK

Când vorbești cu un angajat, feedback nu înseamnă să-i spui…
obiective

De ce e important să ai obiective

Dacă nu ai obiective, nu prea ai cum să funcționezi în parametri normali, pentru că fără a ști ce vrei să faci este foarte probabil să nu obții mare lucru.
concediu

Sunt în concediu

Chiar dacă este extrasezon, în unele țări e intrasezon așa că de când cu mobilitatea asta, este foarte ușor să-ți iei concediu când vrea psihicul tău.
gresesc

Eu nu greșesc niciodată

Da, eu chiar nu greșesc niciodată, spuse cel mai prost șef din curtea companiei, în timp ce un alt angajat își căuta oportunități în afara organizației.
ipocrizia

Ipocrizia este boală grea

Nu numai că ipocrizia este boală grea, dar de cele mai multe ori este incurabilă. Definiția greacă a ipocriziei - “a imita sau a te preface”.
increderea

Încrederea se câștigă, nu se primește cadou

Încrederea este una dintre cele mai importante aspecte din relația angajat - șef și invers. Nu poți să faci mare lucru dacă încrederea nu există.
timpul meu

Timpul meu nu este diferit față de al tău

Atât de mult s-a scris despre gestionarea timpului încât sunt sigur că timpul meu diferă de timpul tău sau chiar de același timp pe care l-am avut ieri.
lene

De ce ți-e lene?

Hai să nu începem cu vrăjeală ieftină, că ție nu ți-e lene niciodată, că nu te cred. Nu te cred nici dacă îmi spui că nu ai în fiecare zi astfel de momente.
fluctuatia de personal

De ce fluctuația de personal e bună

Chiar dacă titlul sună cam ciudat, fluctuația de personal este bună, din mai multe puncte de vedere.
coleg la sef

Schimbarea de la coleg la șef

În cele mai multe companii, promovarea din interior este ceva normal, însă tranziția de la coleg la șef nu este chiar așa de ușoară precum pare.
performanta proasta

Ce faci când ai o performanță proastă?

Chiar dacă nu ți s-a întâmplat niciodată să ai o performanță proastă, este foarte puțin probabil să ai întotdeauna o performanță bună.
viata personala

Șeful trebuie să dea tonul când e vorba de echilibrul dintre job și viața personală

Viața personală e ceea ce teoretic toți dintre noi apreciem cel mai mult. Teoretic. Practic însă, de foarte mult ori ai câte un DEADline nenorocit.