Poți să duci un cal la râu, dar trebuie să bea singur
Chestia asta cu calul la râu este un proverb englezesc de prin anii 1100, semn că încă de atunci existau discipoli ai cercetătorilor britanici. Revenind la caii noștri, că nu spunem nimic de oi, dacă cineva nu vrea să fie ajutat, poți să faci tu ce vrei, că tot spam se cheamă. Adică oferi ajutor nesolicitat.
Foto Pexels
Degeaba vrei tu să-i explici cum e cu gaura-n gogoașă și cum se poate face asta cel mai eficient, dacă ea / el vrea să facă singur aluat de pâine și să-l numească savarină, nu ajungi la o concluzie până nu o bagă în cuptor.
Fiecare dintre noi s-a împiedicat cel puțin o dată de cineva care nu dorește să fie ajutat. De cele mai multe ori sunt două cauze: cei care sunt atotștiutori și din punctul lor de vedere tu nu ești în stare să-i poți ajuta și cei care nu pot accepta ajutor de la nimeni, chiar dacă știu că au o problemă serioasă.
Când e vorba de un angajat care nu performează la un nivel minim cerut, trebuie să începi să iei măsuri, nu poți să-l lași să-și “revină” de la sine sau când o putea el / ea să facă singur asta.
Legenda spune că definiția nebuniei este să faci același lucru de mai multe ori și să te aștepți la rezultate diferite – citat care este atribuit nejustificat lui Nea Einstein. De cele mai multe ori, atunci când ceva nu merge bine, trebuie să faci o schimbare. Schimbare care presupune să renunți la niște obiceiuri care au dus la un rezultat prost, mno.
NU poți să alegi tu pentru altcineva ce ar trebui ei să facă, doar pentru că la tine a funcționat, mai ales dacă nici măcar nu sunt dispuși să încerce o altă variantă. Ce poți încerca însă, este să le expui o versiune mai bună a lor pe care poți să-i ajuți să o atingă.
Trebuie să respecți stilul și viteza fiecăruia, iar dacă ești acolo când le este greu, vor veni către tine atunci când sunt pregătiți să accepte ajutor.
Spor la succes!