Articole
Cum stabilești care e cea mai mare prioritate a ta?
E foarte bine să ai prioritate, mai ales că toată lumea trebuie să stea după tine. Asta până vine cineva și își bagă picioarele în prioritatea ta și dă peste tine pe trecerea de pietoni.
Eu am voie să fac, tu nu!
Eu am voie ce nu e voie, pentru că eu poruncesc ce nu e voie, dar tu nu. Phui câtă aroganță. Legenda zice să nu faci ce face popa, ci ce zice popa. Hai mai bine să-l lăsăm în pace pe domnu’ Popa și să îți explic de ce nu e bine să le spui oamenilor că tu poți să faci ceva, dar ei nu.
Ce mai fac clienții tăi interni?
În afară de clienții “clasici” la care toată lumea se referă în general, clienții tăi interni sunt cel puțin la fel de importanți ca cei externi, de aceea, indiferent ce poziție ai în companie, trebuie serviți cel puțin la fel de bine.
Dacă suferi de micromanagement-ită, sigur n-ai fost vaccinat
Spre binele tuturor angajaților, există speranță dacă șeful tău suferă de micromanagement-ită. Dacă ai un șef bolnav, ajută-l. Nu-l lăsa să se chinuie, pentru că te va chinui și pe tine.
Cum să te porți la birou fără să-i deranjezi pe ceilalți
Dacă ar exista un manual despre cum să te porți la birou, probabil că ar fi un document “viu” care ar crește în fiecare zi.
Recrutarea este una din cele mai importante atribuții ale unui șef
Uneori recrutarea este considerată o chestie banală, care umple un loc gol cât mai repede. Am mai scris aici cum văd eu recrutarea și ce te-ar putea ajuta. Între timp s-au schimbat foarte puțin lucrurile cu excepția timpului alocat recrutării.
To be or not to be Project Manager, aceasta-i întrebarea
Tradițional, un Project Manager este cel care planifică și execută un proiect cap - coadă. Uneori fără coadă, dar asta nu din cauza lui, firește, pentru că va găsi o grămadă de vinovați pe care să arunce vina.
Puterea de decizie
Chestia asta cu puterea de decizie e ceva trendy-flendy la care majoritatea oamenilor râvnesc. Nu înseamnă că neapărat o și recunosc toți, dar de la alegerea culorii perdelei, până la modelul de mașină al familiei, puterea de decizie e ceva pe care fie o dobândești, fie o câștigi, fie ți se cedează.
Ți-am spus eu că nu e bine!
De câte ori ai auzit fraza ți-am spus eu că nu e bine? Mno, acum eu trag puțin pe dreapta până numeri tu, că probabil durează foarte mult.
Eu n-am vrut, da’ ei m-au pus să fac asta
Cu alte cuvinte, nu e responsabilitatea mea, eu n-am vrut să fac asta dar m-a obligat șefu’ / compania. Un fel de nu e vina mea că trebuie să faci asta, chiar îți confirm că e o tâmpenie, însă nu-mi asum nicio responsabilitate și arunc mortu’ în grădina altuia.
Cât de ușor este să fii distras din ceea ce faci
E foarte ușor să fii distras din ceea ce faci și poți să conștientizezi asta dacă te gândești de câte ori te-ai întrerupt astăzi din ceva.
Semne bune anu’ are!
Sau n-are, dar dacă nici acum nu crezi că semne bune anu’ are, ai șanse mult mai mari să ai dreptate. Chiar dacă plugușorul (mașina de companie) se cântă înainte de anul nou, la corporație se cântă când vrem noi. Băgăm o procedură internă pe tema asta și “zeț it”.
Cele mai citite articole din 2017
Aveți mai jos cele mai citite articole din 2017, un sufleu corporatist de grătare vegane, pe un pat de leadership, asezonate cu experiențe personale mai mult sau mai puțin dureroase.
Prioritatea ta ar trebui să fie familia, nu jobul!
Sunt convins că știi care este prioritatea ta numărul unu. Teoretic știi. Practic însă, s-ar putea să nu stai chiar așa de bine.
Dacă ai un șef prost, schimbă-l
Am mai scris aici că cel mai bun lucru ce ți se poate întâmpla în carieră este să ai un șef prost... sau mai mulți. Pe toți n-ai cum să-i colecționezi.
Nu există democrație în companii
Doar nu credeai că există democrație în companii și că votăm fiecare cum vrem să facem la locul de muncă. Sper. Chestia asta nu merge în business.
Recunoaște atunci când greșești
Da Bo$$, recunoaște când greșești, mai ales în fața subordonaților sau a colegilor. E mai ușor să recunoști în fața șefului, chiar dacă o faci preventiv.
Hai să băgăm o ședință despre nimic
Știu că ție nu ți s-a întâmplat niciodată să participi la o ședință despre nimic și cu atât mai puțin probabil, să convoci tu una. Ăsta este un privilegiu.
Ce faci când angajatul tău este în depresie?
Atunci când angajatul tău este în depresie, rezultatele muncii lui pot afecta întreaga organizație și atitudinea ta ca șef este pusă la mare încercare.
Feedback nu înseamnă critică
Feedback-ul este în general tratat ca o critică, pentru că atunci când îl primim, ne așteptăm la ceva negativ, ceea ce nu e foarte departe de adevăr.
Ce faci cu un coleg enervant?
Nu există organizație fără un coleg enervant, o colegă sau chiar mai mulți.
Asta dacă nu cumva ești tu cel / cea enervant(ă)? :)
Oamenii NU sunt cel mai important “bun” al unei companii
Ce frumos sună povestea asta cu oamenii sunt cel mai important “asset” pe care îl avem. Numa’ că e foarte departe de realitatea din teren, mno.
De ce să îți faci blog
Acesta este articolul cu numărul o sută și îți voi da rețeta secretă ca să (nu) îți faci blog.
Or fi multe, or fi puține o sută de articole nu știu.
Ce să faci ca să fii un șef productiv
Dacă nu ești un șef productiv, mai devreme sau mai târziu nici echipa ta nu va fi productivă, iar asta se va răsfrânge asupra ta.
Telework sau munca la distanță
În sfârșit s-a reglementat și la noi munca la distanță, nu că am fi inventat noi gaura-n gogoașă. Ne aliniem și noi la cerințele pieței.
Îți recomand ceva super tare
Într-o lume plină de păreriști, cel mai tare e cel care îți spune “Îți recomand …” fără să fi încercat el acel ceva și nu mă refer la un produs.
Când te angajezi renunți la niște drepturi
1 Comentariu
/
Una e să fii de capul tău și alta e să fii angajatul unei firme, ești nevoit să renunți la niște drepturi, nu mai poți să faci ce te taie capu’.
Ce să (nu) faci în avion
Dacă săptămâna trecută vă spuneam ce să faceți la aeroport, astăzi veți citi ce să (nu) faceți în avion, tot din perspectiva celui care călătorește mult.
Ce să (nu) faci la aeroport
La aeroport lumea îi așteaptă pe cei dragi și este un adevărat “focar” de emoții. La sosiri, că la plecări găsești altfel de emoții.
Scuturați de zece ori
În ultimele zile am fost la Social Media Summer Camp, iar de data asta am aflat ce beneficii aveți dacă scuturați de zece ori.