Schimbarea de la coleg la șef

În cele mai multe companii, promovarea din interior este ceva normal, însă tranziția de la coleg la șef nu este chiar așa de ușoară precum pare. Principala schimbare e trecerea de la performanța individuală la cea a echipei, acum fiind responsabil(ă) de mai mulți oameni, nu doar de tine. Este foarte probabil ca promovarea să fie rezultatul performanței tale individuale, însă acum trebuie să ai grijă și de alții, nu mai este suficient să te bazezi doar pe tine.

coleg la sef

Foto Pexels

Mai mult decât atât, trebuie să începi să te gândești la dezvoltarea celorlalți, nu mai poți să spui că nu te interesează ce (nu) fac alții pentru că non performanța subordonaților tăi se va traduce, mai devreme sau mai târziu, în non performanța ta.

Indiferent cât de bine te înțelegeai cu foștii colegi, într-o primă fază vor exista mai multe momente incomode, fie că este vorba de a încerca să stabilești noi reguli, fie că nu vă mai puteți trage de aceleași șireturi.

Dacă pe fruntea ta scrie acum “angajez și concediez”, nu înseamnă că ești deja șef(ă). Un șef nu trebuie să fie de gașcă, nu trebuie să fie prieten cu toată lumea, ci să se asigure că echipa lui “livrează” obiectivele stabilite, păstrându-și în același timp membrii echipei. Nu (mai) trebuie să fii cel mai popular din echipă, nu mai trebuie să-ți bârfești șefii cum o făceai înainte, pentru că acum tu vei fi cel / cea bârfită.

Nu trebuie să-i iei la omor pe toți, chiar dacă primul impuls este să le arăți tuturor ce bun(ă) ești pe noua poziție. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci este să ai întâlniri individuale cu fiecare, din care să înțelegi la ce lucrează în momentul de față, care e stadiul actual și cu ce poți tu să ajuți.

Oricât de mult ai vrea să crezi că ești colegul cel bun și săritor, relația cu colegii se va schimba în momentul în care vei deveni șeful / șefa lor, e normal să fie așa. Se va trage o linie între prietenie și relațiile de serviciu și asta nu este neapărat un lucru rău. Nu te aștepta ca totul să fie ușor și toți membrii echipei să se simtă confortabili cu tine ca noul șef / șefă. Mai ales din partea celor care cred și acum că puteau să fie mult mai buni ca tine în acest rol.

Comunică foarte clar ce aștepți de la ei, atât individual cât și ca echipă. Delegarea trebuie să-ți intre în meniul zilnic, pentru că altfel nu le vei putea duce singur(ă) pe toate.

Așa cum tu nu vei mai putea să împarți cu ei orice fel de informații, din cauza restricțiilor de confidențialitate, nu-ți bate capu’, că nici ei nu-ți vor mai spune tot de acum înainte, indiferent ce crezi tu.

Chiar dacă știi în mare cam care sunt cei care pun osu’ la treabă și cei care freacă menta, poopincuriștii sau cei care simulează munca, nu începe cu favoritisme și în niciun caz nu face pe generalul, adică cel care generalizează indiferent de situație și context.

Ca nou șef / șefă ai uneori nevoie de mai mult ajutor decât subordonații tăi, iar cel mai în măsură să te ajute în această tranziție este propriul tău șef / șefă. Acceptă că poți face greșeli, care chiar dacă sunt cu bune intenții, tot greșeli se cheamă, iar unii abia așteaptă să te vadă cum te împiedici.

Spor la succes!