Șef bun, șef rău

Cum îți dai seama dacă ești un șef bun sau un șef rău? În general, destul de greu, mai ales dacă te-ai înconjurat de poopincooriști care îți spun tot timpul cât ești de minunat și perfect, iar după ce schimbi echipa sau ea te schimbă pe tine, încep să spună pe la toate colțurile organizației cât erai de nenorocit.

Un prim indiciu ar fi ăla că orice iese nasol, dai vina pe subordonați, omițând de fapt că ei sunt responsabilitatea ta și chiar dacă ei au greșit, vina principală o ai tu.

Cică într-o eră demult apusă, când corecțiile fizice erau la nivel de bancuri, orice asemănare cu lumea de azi este tristă, Bulă îi arde o palmă lui Bulișor.
– Știi de ce ți-am dat-o?
Bulișor, plângând:
– Nu știu, tati, danu-i corect că nu știi de ce mă bați!

Nu spun că și în zilele noastre există șefi care își pocnesc la figurat angajații fără să le spună cu ce au greșit, în loc să le explice care sunt urmările greșelii și beneficiul din a învăța dintr-o greșeală. Nu spun.

Nu cred nici în varianta “faci asta că am spus yo, că yo sunt șefu’” în loc să explici motivele deciziei, pentru a demonta scenarite greșite. Nu spun nici asta.

Spun însă cât de des pot că șeful, indiferent dacă tu îl numești manager, lider sau dobitoc, este un model pentru echipa lui și de cele mai multe ori este copiat în tot ce face, atât de bine cât și de rău.

Indiferent dacă e vorba de micromanagement sau dacă te poți baza pe șef sau nu, este foarte important să știi că management înseamnă în primul rând gestionarea și organizarea proprie și apoi a altora.

Un șef bun lucrează pentru echipa lui și realizează chestii împreună, în timp ce un șef prost așteaptă ca toată lumea să lucreze pentru el și își asumă toate victoriile.

Ce poți spune dacă vrei să devii un șef prost:

– Ești angajat aici ca să-ți faci treaba, te descurci tu cum o faci, nu-i treaba mea!

– N-am timp de tine acum, dar ești OK, hai să facem repede evaluarea performanței, e doar o formalitate!

– Aici trebuie să execuți ce ți se spune, chiar dacă ești de acord sau nu!

– Ești … orice fel de atac la persoană este binevenit!

– Ești mai bun / slab decât Gigel(a), colegul/a ta!

– Dacă nu-ți convine poți să pleci, stau o sută la ușă care abia așteaptă să se angajeze la noi!

Legenda spune că mai bine lucrezi într-o companie proastă, cu un șef bun, decât într-o companie bună, cu un șef prost, dar e doar o legendă, pentru că mai devreme sau mai târziu șeful bun părăsește compania proastă sau o transformă într-una bună.

Spor la șefulit!