Eu n-am vrut, da’ ei m-au pus să fac asta
Cu alte cuvinte, nu e responsabilitatea mea, eu n-am vrut să fac asta dar m-a obligat șefu’ / compania. Un fel de nu e vina mea că trebuie să faci asta, chiar îți confirm că e o tâmpenie, însă nu-mi asum nicio responsabilitate și arunc mortu’ în grădina altuia.
Foto Pexels
În general omul este așa construit încât să caute vinovați în exterior și mult prea puțin să se uite în oglindă. Dacă a nins afară, sunt minim 6 vinovați pentru asta și e mai puțin important ce aș putea face eu să îmi fie mai bine.
Cam așa se întâmplă și când vine ceva nasol de la conducere și trebuie dat mai departe. Da, se mai întâmplă să vină chestii nasoale în companii și de cele mai multe ori “difuzorul” se detașează de “ceilalți”.
“Nu e vina mea, ăia de la hed ofis’ au venit cu tâmpenia asta, n-am ce face!” este cel mai folosit stereotip. În schimb, dacă e ceva bun, imediat va scoate în evidență că el/ ea au făcut asta și ce grozavi sunt ei.
Recapitulăm: dacă e de bine, e meritul meu, dacă e de rău, e vina lor. Capisci? Și așa se duce dreaqu’ credibilitatea șefului respectiv.
Am mai scris aici că a fi șef vine la pachet și cu bune și rele, iar până una alta tu reprezinți compania. În fața angajaților șeful este compania, e normal să fie așa, nu prea ești doar tu pe persoană fizică.
Revenind la ai noștri, ca brazii, cel mai simplu este să dai vina pe un șef când ceva nu merge cum vrei tu. Foarte rar am văzut șefi care nu te lasă să ai inițiativă, în limita legalității și a procedurilor interne. Adică dacă demonstrezi că ceea ce vrei să faci aduce beneficii, inițiativa ta va fi apreciată. Excludem desigur varianta în care ai un șef prost.
Nu te lăsa doborât(ă) de eșec și nici nu te demoraliza. Un șef prost te poate face să te simți mizerabil foarte ușor și astfel există riscul de a merge mai departe să le dai în cap oamenilor tăi.
Pentru cei care văd lucrurile exact pe dos, nu e bine nici să vă victimizați și nici să luați toate nenorocelile posibile asupra voastră.
Spor la responsabilizare!
