Ce-am zis eu și ce-ai înțeles tu
Ce-am zis eu nu înseamnă neapărat că am zis bine, dar de foarte multe ori ni se întâmplă să spunem una și să se înțeleagă cu totul altceva.
Foto Unsplash
Sâmbătă dimineață pe răcoare am fost la farmacie să iau nește consumabile, nu vă panicați, sunt bine, am ITP-ul la zi, doar că uneori mai cumperi chestii din astea de uz general, aspirină pentru bogați, picături de nas pentru ochi, leucoplast pentru căței, suzete pentru pisici, etc.
N’fine, deci cum stăteam eu la rând, întreabă o doamnă de calciu, magneziu și nu mai știu ce bolovani folositori pentru motor, doar că voia să fie de la Dr. Oetker.
Prima oară, nu mi-am dat seama ce e ciudat la cererea dânsei, dar m-am prins repede când farmacista a râs înfundat, norocul meu că nu avea cafea în gură. După ce i-a arătat un sobor de variante care aveau legătură cu un alt doctor de Herț, doamna a confirmat că exact aia voia.
Vreau să subliniez două aspecte aici: primul este că farmacista, foarte amabilă de altfel, a reușit să o ajute pe doamnă, fără să o facă să se simtă prost, iar al doilea, că am putea, noi, ca organizații, să ne facem înțeleși mai bine.
Ce NU ar trebui să faci în comunicarea de la serviciu:
- dacă vezi că nu merge un canal de comunicare, încearcă altul. Când nu ți se răspunde la mailuri, dacă trimiți încă trei pe același subiect, foarte rar se va rezolva problema. Sună persoana în cauză și spune-i că ai nevoie de răspuns și că ai aprecia ca data viitoare să reacționeze din prima;
- nu lăsa oamenii în ceață, lipsa de comunicare este mai rea decât o comunicare proastă;
- nu folosi feedback-ul unidirecțional. Întreabă-ți interlocutorul ce ai putea să schimbi tu în colaborarea cu el. Mai ales dacă tu ești șefa / șeful lui, iar asta ar trebui să fie un proces repetitiv, nu e suficient să întrebi odată la cinci ani;
- nu ignora succesul și arată-le aprecierea ta când este cazul;
- nu presupune diverse chestii, de la performanță până la faptul că ai fost înțeles;
- nu generaliza și nu exagera, indiferent de subiect;
- nu ataca persoana și nu înjura, nici măcar pe post de apărare. Trebuie să faci referire la situație și efectele ei, nu la persoană. Ba p-a mătii nu ajută niciodată;
- nu trimite mesaje fără a le verifica. Greșeli banale ca “Budă Gigel”, în loc de “Bună Costel”, câteodată autocorrect-ul te poate băga în “bună”;
- nu țipa și să nu te aud că ăsta ești tu, că ai o voce mai “stridentă”;
- nu te scuza pentru absolut orice. “Scuză-mă, dar m-ai călcat pe picior”. Pe bune?
- eVită să comunici când ești nervos / oasă. Lasă să treacă minim o zi, pentru a putea comunica “la rece”;
- nu folosi foarte multe cuvinte, indiferent dacă e vorba de comunicarea scrisă sau verbală. Oamenii se plictisesc repede;
- nu sta cu ochii în calculator / telefon când cineva vorbește cu tine;
- nu presupune că, dacă cineva te ascultă, este și de acord cu tine;
- nu ignora mesajele nonverbale pe care le primești. De aceea comunicarea față în față este întotdeauna de preferat.
Cea mai mare parte din banalitățile de mai sus le poți aplica și cu cei dragi. De multe ori nu facem asta.
Ar trebui să conștientizăm că dacă nu suntem parte a soluției, probabil suntem parte a problemei.
Spor la comunicat!