Tu câte exerciții faci zilnic ca să îți întărești brandu’?

Ai auzit de foarte multe ori păreri diferite legate de branduri, fiecare dintre ele reușind să se evidențieze cu ceva, în diverse exerciții de imaginație. În cazul în care un brand cunoscut este menționat pentru ceva foarte bun sau foarte rău, și nu discutăm acum de cei care sunt în zona de mijloc “p’acolo și ei”, se creează o “etichetă” care de obicei se dezlipește foarte greu și de cele mai multe ori este adevarată.

Același lucru se întâmplă și cu angajații.

Își creează fiecare un brand care este cunoscut în cadrul organizației și chiar în afara ei, iar în majoritatea cazurilor afirmația “Da mă, cum să nu îl știu pe Gheo’, e super tare omu’. Știe foarte multe, ajută întotdeauna, e o plăcere să lucrez cu el” arată foarte clar notorietatea unora.

De ce ar trebui ca un coleg care lucrează la un nou proiect să te aleagă pe tine în echipa lui?

De ce când ai o oportunitate în cadrul companiei, să nu ai deja un avantaj cu brand-ul personal pe care ți l-ai construit în timp?

Ce ai tu mai valoros față de ceilalți colegi? … cam la asta se rezumă brandul personal.

exercitii

Dacă vă faceți iluzii că aroganța asta cu brandul personal care sună bine, s-a născut doar odată cu organizațiile, gândiți-vă că încă de la grădiniță se fac alegeri, cine cu cine preferă să se joace și de ce.

Ai grijă să nu te ocolească lumea, iar în cazul în care ai fost “cineva” nu lăsa ca munca ta să se ruineze.

Gândește-te că dacă anul acesta ai câștigat campionatul, de la anu’ se reia totul de la început, nu mai ai nici un fel de avans față de ceilalți “competitori”.

Spor la branduit!