Bagă la cap, pentru că îți spun o singură dată
Așa fack o gramadă de șefi, îți spun o singură dată bagă la cap și se presupune că trebuie să le știi pe toate după aia. În scurt timp. În realitate însă, dacă angajatul vine din altă industrie sau este la început de drum, nu are cum să învețe pe loc la prima strigare.
Foto Pexels
Legenda spune că trebuie să te porți cu angajații cum te porți cu proprii copii. Nu spun că trebuie să îi tratezi ca pe niște copii în adevăratul sens al cuvântului, ci că trebuie să le explici de mai multe ori când sunt în faza de învățare, ceea ce ai făcut (dacă e cazul) de zeci sau sute de ori cu copiii tăi.
Bine, mai e și faza de încăpățânare și de negare, urmată de cea în care e bine să-i lași să se dea singuri cu capul de pereți, fără a le spune însă “ți-am spus eu”.
Chiar și cu un program de induction, iar apoi training și coaching, trebuie să ai răbdarea necesară cu un angajat nou. Condiția minimă din partea angajatului ar fi să își dorească să învețe și să depună eforturi în acest sens, cu o atitudine corectă.
Trebuie desigur să le lași și un minim de creativitate în activitatea lor, la fel ca în exemplul de mai jos.
La ora de desen, un copil desena un îngeraș!
Vine profesorul și zice:
– Ce desenezi acolo?
– Un îngeraș!
– Cu trei aripi? Unde ai mai văzut îngeraș cu trei aripi, copilule?
– Dar dumneavoastră unde ați văzut cu două aripi?
Partea bună este că, în general, angajații noi vin entuziasmați la un nou job, vor să se facă remarcați, să se dezvolte și să avanseze.
Partea proastă, în afară de cei care vin doar ca să fie la numărătoare, este că acest entuziasm se poate blaza în scurt timp dacă nu faci ce trebuie ca șef / organizație în perioada de induction / training, inclusiv varantele de e-learning.
O instruire bună a unui angajat nou, indiferent cum o numești în romgleză are categoric avantaje de ambele părți atâta timp cât o faci cum trebuie.
Spor la răbdare!