Sunt pe moarte
De câțiva ani tot spun că sunt pe moarte la jumătatea vieții și chiar am de gând să îmi respect promisiunea, adică să ajung pe la 90. Ani, nu kilograme.
Când mă uit în urmă la ce am făcut până acum, încep să mă îngrozesc ce repede trece timpul și mâine poimâine mă trezesc octogenar, adică din ăla care vorbește cu octopusul.
Chiar dacă ți-ai pus sau nu obiective care mai de care mai provocatoare la trecerea dintre ani, încearcă să faci testul necrologului, în care ar trebui să scrii cam ce ai făcut tu pe lumea asta și cum își vor aduce aminte de tine cei pe care îi lași în urma ta.
Morbid, știu, dar poate să fie un duș cu gheață, chiar dacă acum nu realizezi că și ție ți se va întâmpla asta, însă mai devreme sau mai târziu asta e “veața”.
Bănuiesc că la sfârșitul vieții nu vei regreta:
- că n-ai avut mai multe ședințe;
- că n-ai stat mai mult la serviciu în timp ce erai așteptat acasă sau prin alte părți;
- că ți-ai luat prea multe zile de concediu;
- că n-ai muncit destul când erai acasă sau în concedii;
- că n-ai înjurat mai mult când erai în trafic;
- că nu te-ai certat mai mult cu colegii;
- că nu ai stat destul în prezența unor șefi proști;
- că ai scos oamenii toxici din viața ta;
- că nu ai stat într-o relație doar pentru că așa se face;
- că alții au învățat ceva de la tine;
- că ai stat prea mult cu copiii tăi, că ai făcut tot ce ai putut pentru ei.
Nu-ți spun să bagi obiective care mai de care mai deștepte, ci mai degrabă să te uiți înapoi ce ai făcut până acum și să vezi dacă ești mulțumit. Nu-ți spun că ai făcut bine sau rău, tu ar trebui să știi mai bine, dar îți spun foarte apăsat că nu poți influența trecutul, ce să vezi.
Dacă tot ești pe moarte, schimbă ceva la tine acum și s-ar putea să nu ajungi la final cu o foaie albă pe post de necrolog.
Spor la succes. Pe lumea asta!
