Cum să stai motivat(ă) când colegii tăi își bagă picioarele?

Indiferent de domeniul în cate lucrezi, este important să stai motivat(ă) pentru a avea puterea de a merge mai departe, indiferent de ce fac cei de lângă tine.

E destul de dificil să evoluezi bine cu un șef prost, însă dacă ai colegi pe același nivel sau mai jos, care simți că te trag înapoi, nu ai de ce să stai pe loc sau să involuezi din cauza lor.

stai motivat(a)

Foto Rawpixel

Fiecare dintre noi avem mai multe viteze de lucru, iar unii au două: încet și pe loc. Când tu ești în viteză și te grăbești, iar cineva te încetinește sau chiar te oprește, îți vine să le bagi un ardei iute în coor, poate poate prind și ei viteza de care ai nevoie. La unii merge, la alții nu merge nici cu chibritul aprins.

Este demotivant să muncești foarte mult și să-ți vezi colegii că își bagă picioarele, sunt leneși sau pur și simplu suferă de sindromul aidontgivăfac.

Vei reuși să fii tu mai bun dacă te molipsești de la ei? Categoric nu!

Vei putea să dai vina pe Gigel că nici el nu și-a făcut treaba? Categoric nu!

Poți să îți faci treaba și să-i ignori? Categoric da!

Poți să vorbești cu șeful tău, să-i spui cum vezi tu lucrurile și cum te afectează nonperformanța lor? Categoric da!

Și totuși ce ai putea să faci cu un astfel de coleg?

Cea mai bună variantă este să vorbești direct cu el / ea, într-o manieră cât mai civilizată și eficientă, în care îi spui care sunt consecințele nonperformanței lui / ei la adresa ta și implicit asupra clienților. Nu ataca persoana, chiar dacă îți este greu, ci obiceiurile acesteia și consecințele lor.

Ajută dacă ai această discuție? Uneori da, uneori nu, însă dacă tot s-a ajuns aici, înseamnă că situația este atât de gravă încât nu mai ai nimic de pierdut.

În niciun caz nu te plânge clienților că un coleg de-al tău nu și-a făcut treaba. Clientul vede în tine un reprezentant al companiei și este cu siguranță afectat de sindromul “aidontgivăfac cine draqu’ a greșit de la voi, mie să-mi rezolvați problema”, așa că pasarea vinei la Georgică de la producție nu te va ajuta cu nimic.

Nu în ultimul rând, trebuie să conștientizezi că nu ești singur pe câmp și că trebuie să găsești modalități de conviețiuire cu toată lumea la serviciu.

Spor la succes!