Cum călătorești cu copiii în avion / tren / autobuz
În ultima perioadă călătoresc ceva mai mult, iar unul din spectacolele preferate este să văd cum unii părinți își tratează copiii în avion. Nu numai că ar trebui să ai permis de procreare, cu test de (i)responsabilizare înainte de a face copii, pentru că ei săracii n-au nicio vină, dar ar trebui să fii și obligat prin lege să le acorzi un nivel minim de educație.
Foto Pexels
E vorba de lipsa educației sau a bunului simț, dar și de neadaptarea la mediul în care ești. Că de aia nu poți să mergi în avion cu crocodilul de apă sărată pe post de animal de companie și să-l lași să mănânce ce vrea, că “e crocodil și el, ce să fac cu el, asta e meseria lui, să mănânce tot ce mișcă”.
Cel mai amuzant este faptul că acei copii n-au nicio vină și că lor li se pare că ceea ce fac este normal.
Ce ai putea să faci când călătorești cu copiii:
- lasă-i să își facă un bagaj al lor de drum cu jucării, gadget-uri sau alte chestii de pierdut timpul și astfel îi vei face răspunzători de distracția din avion;
- să le explici din timp ce înseamnă călătoria din toate punctele de vedere;
- să te aștepți că le va fi frică de gălăgia din avion și nu numai;
- pregătește-i pentru activități care nu presupun gălăgie: desenat, citit, tablețit, etc;
- alege pe cât posibil zboruri dimineața când sunt odihniți;
- la aterizare, în special, ajută să ai la tine gumă de mestecat, bomboane sau orice provoacă deglutiția. NU am zis semințe;
- să nu-i lași să folosească soneria pentru stewardesă de parcă ar fi cea de la bicicletă;
- să te abții de la alcool când ai răspunderea celor mici. Nu zic că ar trebui să faci asta și fără însoțitori minori, doar sugerez asta 🙂 ;
- așa cum doamnele nu ar trebui să-și facă unghiile cu ojă în timpul zborului, așa nici copiii nu ar trebui să fie lăsați să facă ce vor;
- ar fi bine să ai ceva gustări la tine, ceva ce le place, s-ar putea să te ajute mai mult decât în condiții normale;
- să ai la tine un “element surpriză”, ceva ce ei apreciază foarte mult.
E adevărat că e puțin mai complicat dacă ai 4 sau 6 copii care levitează zgomtos prin avion sau dacă au o vârstă mult prea mică, dar cel puțin teoretic ar trebui să-i cunoști atât de bine încât să știi ce buton funcționează la fiecare.
Ce legătură au cele de mai sus cu viața de angajat? Ei bine, una foarte mare, analogia fiind ușor de reconoscut în viața de zi cu zi, când angajatul face de capul lui ce vrea, fără să-l intereseze de ceilalți membri ai echipei, iar șeful nu are grijă nici de instruirea lui și nici nu-i oferă “divertisment”.
Spor la răbdare!