Ție îți spun, da’ nu mai zici la nimeni pentru că e secret
Pentru că ești prietenul(a) meu(a) îți pot spune un secret, da’ nu mai zici la nimeni, că e superconfidențial. Așa se duce mai departe din gură-n gură cam orice știre care ar trebui să fie “clesifaid”.
Foto Unsplash
Dacă ți se spune că e ceva confidențial, înseamnă că nu ai voie să transmiți mai departe informația. Punct!
Ar trebui să îți fie foarte clar pentru început dacă informația în cauză este confidențială sau nu. Nu poate fi “în zona gri” din multe motive, primul fiindcă informația circulă foarte repede și al 99-lea fiindcă, în general oamenii au tendința de a se transforma în agenție de presă, cu obiectivul clar de a da știrea mai departe, să fie ei miezu’ secretelor.
Zvonistica stă la baza secretomaniei și este mai accentuată în cazul informațiilor trunchiate sau “pe surse”, iar alături de poopincurism sunt cele mai folosite tehnici în companii, indiferent de mărimea lor. Sunt acele momente speciale în care realizezi că nu era mașină, era bicicletă și nu era furată, ci era dată.
Odată ce “porumbelul” a ieșit, nu prea mai ai cum să îl oprești, fiecare are cel puțin un coleg apropiat, care la rândul lui altul și tot așa… ajungi la un fel de Caritas local, unde fiecare “știre” se dezvoltă piramidal, de multe ori distorsionând realitatea, unii “difuzori” adăugând picanterii personale.
Compania la care lucrezi ar trebui să aibă reguli foarte clare legate de confidențialitatea datelor, produselor, etc. Nu se poate să lași la voia întâmplării informații (chiar) vitale și trebuie să te asiguri că cei care au acces la ele le tratează ca atare.
Ca șef nu ai voie să te transformi în “răspândac”, pentru că ai șanse foarte mari ca cei din subordinea ta să facă la fel. Majoritatea angajaților își copiază șefii, atât în cele bune cât și în cele rele.
Ca angajat, trebuie să ai în vedere că dacă îi spui șefului ceva, nu poate rămâne confidențial, pentru că el reprezintă compania. Este altceva dacă este vorba de o problemă personală, chiar și acolo existând unele dubii, dar dacă este ceva legat de companie, nu prea are cum și nici de ce “să închidă ochii”. Nu poți să ai pretenția că dacă îi spui ceva ce nu funcționează cum trebuie, el să păstreze “secretul” și să nu ia măsuri.
Șefu’ trebuie să faciliteze în același timp un mediu de lucru în care poți să-i spui orice, fără a suferi consecințe. Nu de alta, dar dacă îți dă în cap, normal că vei face tot posibilul ca data viitoare să nu ți-o mai iei și nu vei mai comunica normal cu el.
Jos violența din companii 🙂
Ca angajat însă, dacă ai renumele de “sifon” să nu te mire faptul că lumea începe să te evite, pentru că în general comportamentul oamenilor este similar în imprejurări diferite. Dacă îți va spune “Hai să-ți spun ce am aflat de la Georgică, dar nu mai spui la nimeni”, așteaptă-te să aibă aceeași abordare cu alții și cu ceea ce îi spui tu.
Nu în ultimul rând, dacă le spui ceva unora și altceva altora s-ar putea să ajungi în situația de a nu mai știi ce ai spus. Well down Sherlock!
Coloana vertebrală ține tot organismul în poziție dreaptă, de aceea și din punct de vedere profesional are cam același rol, chiar dacă este o exprimare figurativă.
Nici nu-i atât de greu: ce e confidențial trebuie să rămână așa, nu te transforma în zvonac, nu face presupuneri, păstrează-ți coloana vertebrală.
Spor la succes!
