Cappuccino fără lapte

După ce un produs original are succes, se găsesc destui să spună ca nu este suficient de bun și că vor variații pe aceeași temă, cum ar fi berea fără alcool sau cappuccino fără lapte.

cappuccino

Foto Pixabay

Mno bine, nu există cappuccino fără lapte, iar cu exagerarea voită am vrut să subliniez că posibilitățile sunt nelimitate. De la berea fără alcool care are categoric beneficiile ei, până la sucurile carbogazoase care au “același gust”, nu vei putea păcăli niciodată un “expert” cu aceste variante. Mă refer la cunoscătorii care fac diferența dintre Nutella și Finetti, că mno, sunt ilegal de mulți cei care spun că au același gust 🙂

Ca de fiecare dată, orice produs nou a apărut pentru a acoperi o nevoie sau din greșeală. De exemplu, legenda spune că berea fără alcool a apărut în America anului 1919, odată cu prohibiția de alcool, dar istoria europeană menționează berea cu foarte puțin alcool încă din evul mediu, când era o alternativă mai puțin riscantă la apa potabilă. În timp ce vânzările de bere fără alcool sunt sub 1% din vânzările de bere “normală”, cu variații de până la 6,7% în țările musulmane, existența unui astfel de produs alternativ își poate găsi oricând o piață de desfacere.

Cafeaua fără cofeină este un alt exemplu elocvent și se pare că 10%  din băutorii de cafea beau și varianta “decaf”.

Ce urmează:

  • vinul fără alcool e o glumă proastă, dar unii tot insistă până când tehnologia îi va ajuta să ajungă la un nivel acceptabil;
  • grătarul fără carne;
  • vegetarienii fără legume;
  • politicieni cinstiți (sunt câțiva și în marja de eroare);
  • piscina fără apă;
  • laptopul fără baterie;
  • Facebook-ul fără reclame;
  • transportul în comun fără arome;
  • pizza fără blat;
  • corporația fără șefi;
  • telefonul fără convorbiri… oh wait;
  • mașina fără șofer… oh wait;
  • curieratul fără livrare… oh wait.

Din seria de produse descoperite din greșeală aș vrea să amintesc doar post-it-urile, care pe vremea lor s-au “născut” ca un adeziv fără lipici suficient de bun.

Chiar dacă  în industria ta nu ai așa ceva, nu este exclus să apară variante la care nici nu te poți gândi acum.

Succes fără spor!