De ce angajații foarte buni ajung șefi proști?

Am mai scris aici că cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla în carieră este să ai câțiva șefi proști. Cu cât mai mulți cu atât mai bine, numa’ să înveți din interacțiunea cu ei. Îți doresc să întâlnești și șefi normali sau chiar din ăia foarte buni care sunt foarte rari.

Foto Gratisography

La fel ca în sport, există și exemple pozitive, când un jucător foarte bun devine un antrenor foarte bun, dar asta se întâmplă mai rar. Cel mai nasol e când unul care nu a jucat niciodată acel sport mai mult de curtea școlii vrea să devină mare antrenor. Așa e și cu cei care fuck facultatea de șefi fără să lucreze undeva în viața reală. Ce se învață la școală este doar mediu de laborator.

Șefia e ceva foarte râvnit de multă lume, dar asta nu înseamnă că doar dacă îți scrie “șăf” pe cartea de vizită ești și bun.

Diferența majoră între un angajat și un șef este că cel din urmă gestionează performanța și dezvoltarea altor oameni, ceea ce nu poate să facă oricine. De la a-i trata la fel pe fiecare în parte și până la porcăria cu feedback-ul sandwich, premisa de a lucra cu șefi proști este destul de mare. NU toți oamenii sunt la fel și de aceea nu poți să-i tratezi pe toți în aceeași manieră, fiecare are alte nevoi, fiecare reacționează la alți stimuli.

Ca să continui paranteza, feedback-ul sandwich este o altă porcărie, pentru că nimeni nu vrea să mânânce ceva bun doar la mijloc și cu un exterior stricat. Chiar dacă ai 98 de lucruri bune și 2 nasoale, tot cele rele vor fi reținute și vor avea un impact negativ. Pe verificatelea.

Care sunt semnele că un super angajat nu va deveni musai un șef bun:

• nu cere niciodată ajutor, iar ca șef una din activitățile de supraviețuire este delegarea;
• nu pune un mare accent pentru propria dezvoltare dacă nu i se oferă pe tavă. Ca șef, nivelul de training oferit de companie este mult mai redus;
• dă vina mereu pe ceilalți. Dacă un șef dă vina pe subordonați, oare cine e principalul vinovat? Well done Sherlock;
• nu îl interesează prea mult problemele celorlalți – colaborarea cu alte echipe / departamente este vitală pentru obiectivul comun;
• “sparge ușa” la 5 orice ar fi. Nu spun în niciun caz că trebuie să stai de obicei peste program sau că dă bine să arăți asta, dar ca șef ți se va întâmpla să lucrezi de multe ori în plus;
• recunoaște foarte greu performanța altora, iar ca șef va trebui să faci asta des;
• nu poate să transmită ceva negativ. Ca șef va trebui să iei și decizii nepopulare și chiar să dai oameni afară.

Responsabilitatea crește exponențial de la individ la echipă și cu bune și cu rele.

Nu este chiar așa greu să ajungi un șef bun, atâta timp cât îți canalizezi eforturile către oamenii tăi, care la rândul lor vor livra rezultatele pe care le vrei. Ai toate șansele ca să ai un director prost de spital dacă îl numești pe cel mai bun doctor pe funcția respectivă, iar așa i-ai pierdut pe amândoi: un potențial director bun de spital și pe cel mai bun medic.

Revenind la comparația cu sportul, rolul antrenorului este vital. Chiar dacă ai o echipă formată numai din staruri, tu trebuie să-i coordonezi și să reușești să-i faci să funcționeze cel mai bine împreună.

Spor la succes!