De ce delegarea este atât de importantă pentru un șef
Delegarea ar trebui să fie printre primele pagini ale cărții “How to Become a Boss for Dummies”, procesul în sine însemnând că împuternicești pe cineva să facă o activitate care intră în responsabilitatea ta.
Foto Rawpixel
Pe plan politic, poporul își deleagă aleșii pentru a-i reprezenta cât mai bine la conducerea țării, numai că în unele cazuri, nu dăm nume, se ajunge la legare, uneori chiar prea lent. Aș avea câteva recomandări foarte eficiente pentru o legare mai rapidă, acolo unde se impune.
Revenind la șefi, doar la ăia buni desigur, cu cât mergi mai sus, cu atât îți cresc responsabilitățile și dacă vrei să supraviețuiești și să ai și rezultate, trebuie să împarți activitatea la cât mai multe persoane.
Dacă, de exemplu, ca angajat ai de croșetat o sută de perechi de ciorapi, ca șef a zece astfel de angajați și nu trebuie să croșetezi tu o mie de perechi pe lună, ci trebuie să te asiguri că ei fac asta. Dacă găsești o modalitate de a le crește productivitatea sau de a le ușura lor munca, asta e jobul tău.
Ce nu poți delega:
- responsabilitatea. Nu poți da vina pe Dorel din echipa ta pentru că nu și-a făcut treaba, este responsabilitatea și vina ta că el nu și-a făcut treaba;
- lucrurile pe care doar tu le poți face și mă refer aici la valoarea pe care o aduci tu, nu la un raport inventat de tine și pe care nu vrei să-l lași din brațe;
- atribuțiile tale principale: motivarea oamenilor, activitățile de coaching, mentoring, uatevă-ring faci tu cu subordonații direcți.
În rest, poți delega cam orice, dar în continuare tu vei fi cel răspunzător pentru rezultatul final, însă asta nu înseamnă să-ți verifici oamenii de fiecare dată când merg la oliță. Cu cât delegi mai mult, cu atât vei putea fi mai limpede la cap și vei aduce mai multă valoare întregii organizații, începând cu echipa ta.
În cazul în care unul din membrii echipei îți spune că nu mai poate prelua sarcini suplimentare, ai mai multe variante:
- să-l crezi și să rămâi tu cu activitatea în sine;
- să-l crezi și să îl / o ajuți să vadă cu ce ar putea îmbunătăți la activitatea zilnică în așa fel încât să faceți loc și pentru altceva;
- să evaluați împreună ce se poate scoate afară, în funcție de prioritățile actuale. S-ar putea ca o bună parte din activități să nu mai fie necesare, dar să se facă doar pentru că “așa am făcut întotdeauna”.
Extrem de important este să evaluezi periodic ca lucrurile pe care le-ai delegat să se și întâmple. Dacă CEO-ul îți spune să faci ceva, iar tu delegi la Giani, care deleagă la Vasyle, care deleagă la Ginger, iar toți ăștia nu revin în ordinea înmormântării înapoi până la tine ca să ai ce să-i spui CEO-ului, nu te văd prea bine.
Pentru ca delegarea să fie cât mai eficientă, ideal ar fi ca la fiecare membru al echipei să le delegi activități la care se pricep ei cel mai bine sau și le doresc pentru dezvoltarea lor personală.
Atunci când cei cărora le delegi au și ei angajați la rândul lor, cu cât faci tu mai bine ce ai de făcut, cu atât își vor face și ei treaba mai bine.
Spor la delegat!