Nu exagera cu gândirea pozitivă

Gândirea pozitivă are un rol extrem de important în viața fiecăruia, dar dacă ai impresia că orice ar fi, totul va fi bine fără sa faci nimic, ești cam naiv(ă).

Întotdeauna am avut o atitudine pozitivă, dar nu mi-am dezlipit picioarele de pe pământ.

gandirea pozitiva

Foto Unsplash

Dacă vrei să ai strada curată, nu este suficient să gândești pozitiv, ci trebuie să aduni mizeriile de pe jos și eventual să lucrezi (pașnic) la educarea celor din jurul tău. O gândire ireal pozitivă, va avea un impact negativ asupra ta, așa cum zicea uica’ Marquis, un pesimist este cel care a trebuit să asculte prea mulți optimiști.

Cea mai mare problemă cu materialele de dezvoltare personală sau conferințele de spălat pe creier este că nu funcționează dacă le citești sau dacă ești prezent. Pur și simplu nu poți să îți impui o gândire pozitivă după un curs sau după ce citești o carte și nu există miracole fără să faci ceva. Gândește-te cum ar fi să ai o prezentare în fața unei audiențe (foarte) mari și să crezi că este suficient doar să ai o gândire pozitivă, fără a te pregăti. Ar fi un eșec total, iar impactul asupra ta ar fi enorm.

Imaginează-ți că te întreabă șeful ce ai făcut săptămâna trecută, iar tu îi vei spune că nu ai făcut nimic, ci doar te-ai gândit pozitiv la tot ce trebuia să faci. Sigur va fi încântat! Gândirea pozitivă nu se traduce în a fi leneș.

Dacă nu realizezi ce ți-ai propus cu toate că ai gândit pozitiv… te-ar ajuta mult mai mult să fii realist. Poți evita astfel pierderea încrederii în tine, să ajungi la anxietate sau chiar depresie. Dacă nu o folosești rațional, gândirea pozitivă se va întoarce împotriva ta.

Nu în ultimul rând, dacă ai tot timpul o gândire irațional pozitivă le va dăuna și celor din jurul tău. Când răspunzi că faci excelent folosindu-te de “gândirea pozitivă”, dar tu te simți mizerabil și asta se vede, îți vei face foarte mult rău.

În concluzie, gândirea pozitivă te va ajuta doar dacă faci și ceva în afara “gândirii”, trebuie să și acționezi cumva. Numai să te gândești pozitiv că vei deveni director sau că vei scăpa de rate, nu înseamnă că by default se va și întâmpla asta. Te-ar ajuta foarte mult dacă îți plănuiești anumite acțiuni pe care trebuie să le faci pentru a atinge ce vrei să faci.
Spor la success!

0 comentarii

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *