Tu cât investești în dezvoltarea ta?
Nu cât investește în tine întreprinderea (ne)comercială la care lucrezi, ci tu cât dai pe dezvoltarea ta personală și profesională!
Există două categorii de persoane: cei care vor să facă ceva mai mult și care acționează ca atare și cei care așteaptă de la alții să îi împingă de la spate – genul “M-a pus șăfu’ să fac asta”.
Mai sunt și cei care numai teoretic ar vrea să facă ceva, dar nu fac și își dau seama că a mai trecut încă o zi, lună, an și nu au făcut mare lucru (comparându-se cu perioada anterioară).
Nu vreau să ii menționez pe cei care nu vor să facă nimic dar care … culmea, sunt mulțumiți și împăcați cu ei. E un nivel de zen care este extrem de greu de atins, dar totuși există. Este cel care nu vrea să facă altceva decât să stea degeaba și să mucegăiască, iar dacă e mulțumit așa, fară sa progreseze deloc, îl felicit, sigur nu pierde vremea pe aici cu noi.
În ziua de astăzi tehnologia ne ajută enorm și în contrapartidă nu ne mai facem timp pentru noi să citim o carte. Eu de câțiva ani folosesc timpul petrecut în mașină pentru a caștiga și nu a pierde acel timp.
“Citesc” cel puțin o carte audio pe lună. În plus am în “biblioteca” electronică din mașină câteva zeci de podcast-uri pe care le ascult lunar. Sunt în general materiale de business, leadership, dezvoltare personală, chiar parenting, pe care mi le updatez săptamânal.
Ai mai jos doar câteva din cele pe care le ascult săptămânal:
Din păcate petrecem din ce în ce mai mult timp pe drumul către și dinspre serviciu și ai putea să il folosești în favoarea ta. Poți să faci același lucru chiar și de pe telefon în mijloacele de transport în comun sau individual. Asta doar dacă ai timp pentru tine.
Ascult câte ceva și când înot, pentru a “nu pierde” timpul și când sunt “la apă” 🙂
Foto Bogdan Stoica
Dacă învestești 1% (sau cât de mult consideri tu) din cât câștigi pentru dezvoltarea ta vei vedea că este cea mai bună investiție facută din viața ta.
Spor la succes!