Ce este schimbarea?

Schimbarea nu este ceea ce pare, ca să nu mai spun de celebra rezistență care face parte din această luptă încă de la începutul omenirii.

Rezistența la schimbare se manifestă de fapt pe dos, față de ceva cu ce ești obisnuit și la care nu vrei să renunți, nu la schimbarea în sine către altceva. E greu să renunți la telefonul cu disc (link aici, pentru cei mai tineri he he he) pentru o “stație” cu butoane sau un telefon deștept, dar acum nu s-ar mai întoarce nimeni la versiunea veche.

schimbarea

Rezistența la obișnuință și la zona de confort sunt primele obstacole de care ne lovim când e vorba de “schimbare”.

Schimbarea este de fapt ceea ce se întâmplă fizic sau psihic  la un moment dat. De exemplu mutarea într-o locuință nouă vine la pachet și cu o grămadă de scenarite înaintea deciziei, iar apoi cu adaptarea la noua realitate. Schimbarea o simți însă direct când te vezi în noua locație.

Nu te mai ajută faptul că înainte mergeai la magazinul din colț pentru că acolo era o tanti foarte amabilă și era întotdeuna marfă proaspătă. Trebuie să cauți un alt magazin (mic sau mare) similar, pentru că sigur varianta de a merge tot acolo nu mai este valabilă. Așa se întâmplă și cu un sistem nou sau un mod de lucru nou la birou, când implementarea nu îți va mai permite să lucrezi “ca înainte”.

Schimbarea are în general mai multe părți bune decât rele, că mno, de aceea faci schimbarea. Mda, dar nu se întâmplă întotdeauna așa, ceea ce poți confirma și tu dacă te uiți cinstit în oglindă.

Ca șef, dacă nu se întâmplă ce ai vrut tu, nu înseamnă că echipa ta este încăpățânată și că nu sunt în stare să se adapteze, ci poate că ar trebui să faci mai multe ca să-i ajuți să treacă mai ușor peste adaptare / schimbare.

Ce ar trebui să ai în vedere, indiferent de ce parte a schimbării ești:

  • schimbarea este inevitabilă, fie că este vorba de viața personală, fie că e vorba de job(uri);
  • nu-ți seta niște așteptări foarte înalte. Păstrează-ți picioarele pe pământ și nu căuta covrigi în coada câinilor;
  • de cele mai multe ori, nevoia de schimbare este dată de dorința de mai bine. Nu vrei să te muți într-o casă mai proastă, ci într-una mai bună. Dacă nu cumva ai pierdut-o pe prima la poker;
  • ar fi de preferat să decizi tu schimbarea, înainte de a veni ea la tine pe nepregătite;
  • trage frâna de mână și analizează ce impact are schimbarea asupra ta. După ce îți este foarte clar, “restart engine”;
  • comunică din timp modificările care se vor produce, logica din spatele deciziei și urmările acestora;
  • pregătește-te să faci pași mici. Dacă vrei să mergi cu bicicleta, nu poți să mergi din prima într-o roată. Mai multe faze de implementare mărunte au șanse realiste de succes;
  • acceptă că va trebui să mergi pe un drum care nu este foarte lin și că nu vei avea GPS sau Waze care să te ducă pe cele mai scurte rute;
  • nu-ți plânge de milă, nu te va ajuta cu nimic, indiferent cât este de negativ impactul asupra ta. Grow up & move on;
  • discută (din nou) cu ego-ul lu’ matale. Cel mai mare dușman al tău ești tu;
  • comunicarea trebuie să fie detaliată și către fiecare membru al echipei, care la rândul lui trebuie să facă același lucru cu fiecare subordonat în parte;
  • dacă greșești, recunoaște și cere ajutor;
  • toată lumea are momente de nesiguranță sau frică. Chiar și cei mai macho Guido’s care declară că ei nu știu ce e aia;
  • pregătește-te să te întâlnești cu Dabija;
  • când nu mai poți, bagă o pauză;
  • descrierea detaliată a schimbărilor este foarte importantă, cu sublinierea beneficiilor pentru fiecare persoană în parte. Dacă omul nu are răspunsul la “ce va fi mai bine pentru mine?”, nu va participa activ la schimbare;
  • unele procese se vor schimba, iar altele noi vor începe, însă trebuie să te asiguri că nu rămâi suspendat “în zona liberă dintre două țări”;
  • notează etapele schimbării și ai răbdare, nimic nu se întâmplă peste noapte;
  • acceptă și oferă suport necondiționat;
  • verifică ce s-a comunicat față de ce s-a schimbat. Doar o comunicare unidirecțională nu înseamnă că schimbarea s-a produs.

Dacă te gândești că schimbarea care urmează va fi nasoală pentru tine, te-ar ajuta să îți amintești prin ce schimbări ai mai trecut până acum și dacă au avut sau nu un impact negativ asupra ta.

Orice schimbare te va ajuta mai devreme sau mai târziu, chiar dacă e vorba de un șut în coor.
Spor la adaptare!