De ce să îți faci blog

Acesta este articolul cu numărul o sută și îți voi da rețeta secretă ca să (nu) îți faci blog. Or fi multe, or fi puține o sută de articole nu știu, cu o cadență săptămânală obligatorie, da’ știu sigur că <insert clișeu here> acest blog mi-a adus foarte multă vizibilitate și m-a ajutat la brandul personal. Că de aia m-am apucat de scris, ca să mă ajut în primul rând pe mine și nici nu e chiar așa de greu să recunoști asta.

Dacă vrei să scrii dezinteresat, fără să speri la o recunoaștere din partea cititorilor, chestia aia se cheamă jurnal și îl ții doar pentru tine.

V-am mai spus că cel mai important om pentru mine sunt eu și oricât de arogant sună, m-am apucat de scris pentru că am convingerea că experiența acumulată va ajuta și pe alții.

De ce am așteptat până acum?

Pentru că am convingerea că doar după ce ai acumulat o experiență solidă poți să îți dai cu părerea într-un anumit domeniu. Dacă ai citit zeci de cărți despre înot, dar tu nu poți să stai la suprafață fără colac și aripioare, nu înseamnă că ești expert, mai trebuie să și practici puțin.

De preferat mult, foarte mult.

Scriu din experiență și fac tot posibilul să aplic ce scriu pe blog. Nu-mi iese întotdeauna, mno. Sau credeați că în modestia mea sunt perfecțiunea întruchipată? Nici pe departe. Este perfect normal să greșești și la fel de normal să înveți din fiecare tâmpenie pe care o faci.

Ce am observat (că învățat e cam mult spus) după o sută de articole scrise:

• cititorii (amândoi) au așteptări foarte mari de la tine, din ce în ce mai mari, dar așa de pe margine. Sunt foarte puțini, înspre câțiva care știu într-adevăr ce spun și îți oferă un feedback onest. Nici ăla pupincuristic, dar nici ăla dezastruos. Nu mai zic de majoritatea care comentează, dar ei nu au făcut niciodată acel ceva;
• autoironia te ajută întotdeauna;
• la început vei primi încurajări de ce greu îți va fi și “lasă că s-au apucat mulți, dar puțini se țin de scris”;
• dacă ești disciplinat și îți place ceea ce faci, nu îți va fi greu să scrii;
• propune-ți să faci din blog un proiect pe termen lung, nu un “test” de câteva luni;
• dacă vrei să te testezi cât poți scrie, scrie (minim) 10 articole înainte de a le publica;
• scrie constructiv, ceva din care oamenii pot învăța ceva. Sau funny. Sau ambele, dar nu te acoperi în negativism. Faptul că poți să scrii cu pipi pe perete (expresie marca Groparu) oricând, nu înseamnă să te plângi într-una;
• Groparu a băgat primul cui cu întrebarea “Auzi, da tu de ce nu-ți faci blog?” – pe un ton acuzatoro-amenințător și accent specific, mno;
• vei avea cititori fideli, dar care niciodată sau foarte rar îți vor spune asta;
• unii se vor mira de limbajul normal pe care îl folosești, political corectness-ul are limitele lui;
• vei întâlni prințese care te vor condamna că scrii cu pișat, căcat, vomitat, pentru că așa ceva nu există în viața lor. Dacă micționezi contra vântului sună mult mai elevat, desigur;
• există cititori care te citesc zilnic, chiar dacă tu scrii săptămânal 🙂 no joke;
• dacă ai obiceiul să scrii mult pe Facebook sau LinkedIn, care sunt platforme ce nu încurajează căutarea, de sortare nu mai zic, nu prea rămâi cu mare lucru, de aceea încurajez blogul;
• te ajută la job. Depinde și ce scrii, pentru că dacă bați câmpii te va dezavantaja;
• când unul din “big boys” scrie de tine pe blogul lor, cu link, vezi asta în cifre instant;
• vei investi timp și bani pentru a-l face așa cum vrei tu;
• există oameni care te vor critica indiferent ce scrii, dar nici nu “schimbă canalul”. Dabija nu este unic, “ie” mulți, foarte mulți;
• există oameni cărora nu le place ce / cum scrii, pe care i-ai pierdut de tot. Wow, no shit Sherlock. Dacă toată lumea ar fi de acord cu tine, ai avea o mare problemă;
• subiectele pe care le ating au fost valabile acum 20 de ani și vor fi și peste 20 de ani, n-am inventat eu gaura-n gogoașă;
• Facebook și vizibilitatea pe care ți-o oferă pagina (nu profilul) te ajută foarte mult, iar având în vedere subiectele atinse, LinkedIn a fost cu mult peste așteptări;
• am “închis” comentariile din lipsă de timp, nu din aroganța monologului, pentru că răspunsurile către cititori nu poți să le dai cu întârzieri (foarte) mari. Cine vrea să te găsească te va găsi foarte ușor;
• poți să îți planifici toată activitatea în weekend: programare articol, postări (mai vechi) pe social media, iar în timpul săptămânii să-i aloci maximum 30 de min în total;
• vizibilitatea pe care o câștigi te scoate din “bula” ta, vei cunoaște (foarte) mulți alți oameni;
• dacă ai un conținut universal valabil, poți să treci foarte ușor și la varianta în engleză, cu tot cu pagină de FB și profil pe Twitter;
• vei primi întrebări de la oameni pe care îi poți ajuta ușor;
• șeru-i șer și iară-i șer, da’ de la alții merge foarte bine dacă scrii consecvent pe aceeași temă – eu share-uiesc zilnic articole care mi se par interesante pe Twitter și apoi centralizate într-un articol săptămânal pe Bogdan.blog;
• nu toată lumea consumă bloguri, cum nu toată lumea consumă vloguri;
• never say never, dar nu cred că voi începe să vloguiesc, în primul rând pentru că mi-ar consuma foarte mult timp, iar în al nouălea rând pentru că tipul meu de conținut nu prea se pretează la așa ceva. Adică să stau la birou și să vorbesc… ar fi foarte plictisitor, te obișnuiești repede cu moaca mea. Nici eu nu consum video, în cel mai bun caz mp3-iesc clipurile respective pentru a le asculta în mașină. M-aș băga cel mult la podcast, dar nu în curând;
• folosesc mult bullet-uțe, știu. Deh, defect profesional;
• romgleză la greu, dar nu prea… hard;
• mi se întâmplă să scriu pe ungurește, chiar și după corectare grammar nazi salivează, nu-i interesează că nu ești profesor de limba română, mno;
• nu cred în a scrie orice, doar ca sa fie la numărătoare.

Nu în ultimul rând, dacă vrei să lași ceva în urma ta, a publica pe un site experiența acumulată este una dintre cele mai ușoare variante. Adică din cele mai grele, asta e cea mai ușoară, ai înțeles tu, că de-aia mă citești, ce dreaq.

Spor la ce vreți voi!